Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, și-a depus oficial candidatura la președinția SUA din partea Partidului Republican

0
300

Unul dintre cei mai populari guvernatori americani republicani, Ron DeSantis (guvernator al Floridei), și-a depus oficial candidatura pentru președinția SUA, informează CNN și FoxNews.

Chiar dacă a stat pe tușă pentru 2024, DeSantis se află de luni de zile în topul candidaților la nominalizarea Partidului Republican în spatele fostului președinte Donald Trump dar înaintea restului candidaților reali sau poisibili, în aproape toate sondajele de opinie privind alegerile primare republicane.

Depunerea candidaturii sale la Comisia Electorală Federală vine înaintea anunțului pe care urmează să îl facă miercuri seara împreună cu proprietarul Twitter, Elon Musk, pe platforma audio a site-ului, Twitter Spaces.

Aceasta oficializează o decizie care era așteptată pe scară largă încă din noiembrie, când DeSantis a câștigat realegerea în mod răsunător și a captat atenția unui partid care dorește să întoarcă pagina după înfrângerile recente. El intră în cursa pentru nominalizarea prezidențială a Partidului Republican din 2024 cu câteva luni mai târziu decât alți pretendenți, dar este mai bine finanțat, mai bine cunoscut și are sondaje mai bune decât toți, cu excepția unuia singur: Donald Trump, relatează CNN.

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, și-a depus oficial candidatura la președinția SUA din partea Partidului Republican

Lasă un răspuns